îmi mișună dropiile sub piele
dar încă te mai iubesc cu toate simptomele verii
nu alung nici o corabie
nu opresc nici o petală din cădere

las degetul tău să îmi fure liniștea
inelul să cadă
bordurile să vadă

pe marile bulevarde rătăcește dragostea
ronțăind pop-corn
injectându-și ser de viață
anexându-și siviurile
cu dresul rupt și rimelul căzut
dragostea scoate inimile din oameni
și le prinde în clești roz la uscat

la iarnă vei veni
voi deschide un borcan în cămară
și ne vom iubi fără spini
lângă sobă

dropia va schimba fusul orar în pendul
redându-ne curajul
de a lăcrima