Când mă privesc în tine, ce mirare.
Bizare gesturi curg necunoscute
Zidesc palate-n pulberi prefăcute
Zvârlind pe trepte semne de-ntrebare.

Mă țin dorințe-n glod, fără virtute
Și patima se zbate în uitare.
O îndoială urlă și dispare
Sub cer opac, pe tăinuite plute.

Privirea-mi este gata să aprindă
Scânteia urii-n bulgăre de seu,
Săgeata spaimei șerpuind spre grindă

Și cercul milei, adumbrit mereu.
Mă văd în tine ca într-o oglindă
Cu haina mea tocită. Sunt chiar eu.



7 august 2004