pisica neagră îmi linge moartea ca pe un munte de sare.am o moarte albă invizibilă. ca orice soldat îi dau trei cruci scuipate în sân. apoi îmi iau ranița din tranșeele realității și merg mai departe fără permisie.

am rătăcit pe undeva o bucată din harta hazardului. de atunci nimic nu mai e la întâmplare. coloana ta vertebrală îmi tasează gândurile. ai un cer moale amorf în ochiul stâng.
nimic nu mai e la întâmplare
Tu respiri imposibil. Eu merg și plâng.

las în urmă până și urma ta.
las în urmă pașii Taților noștri care ne-au crezut semințele lor. ne-au luat începutul și sfârșitul.
Tatăl meu plânge când îi citesc poemele noastre de dragoste. are niște amintiri cu o fetiță moartă în drum.

mi-am înfipt unghiile în membrana unui vis amniotic ca să să nu uit cum te-am născut dintr-o taină.
pisica neagră urla împerechindu-se peste destinele noastre. tu mi te mișcai în trup răvășindu-mi liniștea.
aveam picioarele fierbinți împletite definitiv cu ale tale.

amintește-mi să-ți spun cum uneori mă mângâiai pe dinăuntru
și cum tresăreai cu mine cu tot
ca un imens fluture orb.