Atat de rar si monoton se scurge timpul sacru
Incat al vietii vesel ton pare-amarat si acru.
Si-atat de mic si ne-nsemnat se savarseste clipa
Incat adesea stai culcat si te curpinde frica.

Strabati cu-n dulce optimism a lumii departare
Dar totu-i sec si plans si trist, chiar fara de suflare
Si-ntr-un elan ametitor te-agati de tot ce misca
Dar neclintirea tuturor te-apasa si te pisca.

Vezi umbre stranii ce strabat acelasi drum de paie
Si totul pare-ndepartat si inecat de ploaie.
Petale moi rasar in maini cand se iveste luna
Dar sunt stropite cu noroi si vanturate-ntruna.

Siragul vietii e-un ritual ce-n veci isi poarta pasul
Iar privilegiul-emotional arar i-abate marsul.
Caci confruntati suntem mereu cu-a noastra impietrire
Si-atat de rar inlacrimati de-o calda tresarire.