Nimeni nu e patria. Nici măcar călărețul
Care, semeț, când se crapă de ziuă într-o piață pustie,
Străbate timpul pe un armăsar de bronz,
Nici ceilalți care privesc din marmură,
Nici cei care și-au risipit cenușa în fapte vitejești
Pe întinsul Americii
Ori au lăsat în urmă un vers, o biruință
Ori amintirea unei vieți curate,
Reînnoită zi de zi cu bărbăție.
Nimeni nu e patria. Nici măcar simbolurile.

Nimeni nu e patria. Nici măcar timpul
Covârșit de lupte, spade, exoduri
Și de lenta populare a ținuturilor
Ce se mărginesc cu răsăritul și apusul,
Și de chipurile îmbătrânite tot mai mult
ÃŽn oglinzile aburite,
Și de răbdătoarele agonii neștiute
Ce țin până în zori,
Și de păienjenișul ploii
Peste grădini cufundate în întuneric.

Prieteni, patria este o faptă săvârșită necontenit,
Precum necontenită este lumea. (Dacă Eternul
Spectator ar înceta să ne viseze
O singură clipă, ne-ar trăsni,
Fulger alb și năprasnic, uitarea Lui)
Nimeni nu e patria, dar noi toți trebuie
Să fim vrednici de vechiul jurământ
Pe care l-au făcut acei bărbați
De-a fi ce nu știau că sunt: argentinieni,
De-a fi ce-aveau să fie chiar prin faptul
Că se legaseră prin jurământ în această casă veche.
Suntem viitorul acestor bărbați,
Îndreptățirea acelor morți;
Avem datoria
Să îndeplinim misiunea glorioasă
Pe care au lăsat-o moștenire umbrei noastre
aceste umbre pe care suntem datori să le izbăvim.
Nimeni nu e patria, dar noi toți suntem patria.
necontenit să ardă-n pieptul meu și în al vostru
Această flacără atât de pură și tainică.