Inspir același praf de mucegai
Ce se-nrădăcinează-n mine,
Expir aceleași vorbe
Care devin din ce în ce mai șterse.
Simt inima care-ncepe
Să bată asemeni unui pește
Ce săturat de atât albastru
A ieșit la mal să simtă ...că trăiește.
Și zbier și fug în jurul unui gând
Demult pierdut în burta vreunei balene.
O lume-i îngropată în mine
Dar s-a stricat hârlețul mântuirii.

Pun toată speranța într-o creangă putredă
De care mi-am înnodat degetele,
Și aștept ca un nebun să înverzească.

O pată de lumină a început să facă umbră
În labirintul unui vis
Și aștept la orice colț s-apară
Un soare negru care să dea lumină.