ÃŽnceputuri rare

Și timpul a mușcat din vatra casei,
precum un căpcăun sever,
nici clipa nu-i mai plânge
în văzul lumii,
ci pe furiÈ™, de frica ploii,
ca nu cumva secunda să reverse
peste ce-a fost și peste ce va fi!
E trist că lampadarul Lunii
se oglindește în ape sfidător,
ea nu mai poartă decât bărcile minunii
cu oameni triști, fără de casă, de pridvor!
Spre oare ce lumini se-ndreaptă
acea cohortă de năpăstuiți?!
Să fie viața chiar așa nedreaptă
cu oamenii acești' de zile așa munciți?!
Ca-ntr-un tablou apocaliptic înserarea
ascunde morți și vii, ca după un semn,
ea mâine va juca un joc mai demn?
ca o Samantă a hăului imens
va-ntoarce clipa din chinuitoru-i mers?!
E-un joc fanatic, dar din dar de zeu
prea supărat, în ochul său galactic,
i s-arătat umilul pui de leu!
E-un joc pentru începuturi rare,
în timpi cu calendar cu susul în jos,
când viața e doar din disperare
și totul pare chiar fără de rost?!