Gunoiule adorat,
M-ai iubit în franceză,
M-ai văzut în toate picturile naive,
M-ai citit în toate anticariatele.
Iar eu,
Copilul curios,
Nu credeam nici in a93a zi
Că aparțin unui artist al colecției.
A vorbi cu tine
A fost amorul lăuntric,
Plăcerea mistică de a te avea in gânduri.
Ai fost primul,
Inițiatul,
Care a supraviețuit telenovelei de sub pleoapele mele...
Cum ar fi să te sun?
Să-ți formez numerele de telefon
Ca o maestră a farselor pe fir,
Să întreb familia,
Să zic cu cine vreau să vorbesc,
Și să te confund a mia oară
Cu tata,
Sau tatăl-tatălui-nu poate fi Dumnezeu-bunicul...
Camera ta mică,
Pentru greieri, cu pat obosit,
Și cu miros de patchouli
Sau, mai bine spus, tutun, oraș...
Hainele tale,
Plângăcios de puține și lipsite de stil,
Dar infestate cu originalitate muribundă...
Ai citit vreodată ceva despre nimic?
Dacă spui "nu", mă minți,
Pentru că un trimestru ai atins o lespede nescrisă,
Orbule cu ochelari!
Există întotdeauna un joc mai tragic
Decât "de-a v-ați ascunselea":
Evaporarea. Eu niciodată nu eram acolo.
Eu am fost purtată...
De prea mulți Luceferi de seară,
De fluturașii din spatele buricului.
Mi-a convenit atât de mult să nu mă văd,
Să zic "da" când nu aveam habar ce îndrugi.
Acum înțeleg...
Iar tu pleci, și nu mai ai timp să vezi
Niște ciorne premenstruale.
Am uitat... ai plecat demult,
Dar Luceferii, fluturașii, paralizia de moment
Nu... te-au urmat, așa cum mi-a prescris
Doctorul karmic... ignoranța.
Tu știi bine că eu sunt o pierdută,
Că eu mă mai rog ca păcătoșii să devină martiri,
Că eu aș vinde oricare rochie a mea
Pentru o ultimă nebunie a ta.