oare ce putem pune în loc de tăcere
cum se pot acoperi orele pierdute, zilele și nopțile
când nu găsești pe nimeni să i-o dai în dar
tăcerea e o sinteză de dorință și duioșie
nu știu ce pot să pun în loc de tăcere

sunt surdă și-mi îngrop în sămânță
mormântul fluturilor nopții
îmbrățișez la ocol toate cuvintele
sunt din ce în ce mai ușoară
amintesc cumva de o veche corabie de bambus

mă mistuie singurătatea cețoasă, înconjurându-mă
nu trebuie să mă tem de întuneric
am lângă mine locul curat al semnelor, neclintit
în cea mai indescifrabilă limbă trimit mesaje
ascund totul ca într-o sălbăticiune a rafturilor invizibile

e doar peștera celor singuri și lacrimile mele
numai eu mișc învelișul lucrurilor tale
înfășurată într-un voal nesfârșit, într-o umbră
nesaturată de lumina chipului tău albastru spre verde
te caut privindu-mi rănile și mâinile

e fără rost să dărmăm zidurile
iar punctele… tot alfabetul ființei îmi dispare
nu voi mai spune nimic de sfîrșit neînceput de poveste
sunt ziduri. fără auz, fără gânduri, fără sens
prin ele nu pot intra în doi, o veste

mîna mea refuză să se ridice, nu te mai caută
peste oameni, peste oraș, peste viață
mă ascund de cealaltă parte ca un ultim refugiu
mă închid ermetic cuprind cu inimile ceasul din tâmple
prea mult tic-tac amestecându-se în treburile mele

ca o plută o să-mi transport viața și gândurile
în fiecare zi luând de la capăt culoarea din vise
și ce am spus până acum nu înseamnă nimic
e o simplă conversație, nu-i altceva
dacă vrei într-o zi facem schimb de gânduri

eu în locul tău ți-aș spune constant
ce anume să pui în loc de tăcere...