coardele rupte ale timpului deapănă
speranța copacului că va ajunge pădure
peste inima-mi zdrobită
mirare

noaptea îmi umple absența ta cu umbre mincinoase
ruginit soarele își întinde poalele
zdreanțuite de amintire

ce-ți pasă de lacrimile norilor
îmbrățișez doar o absență
te-am așteptat te-am așteptat
convulsii mă prăvălesc în infern
ești demonul buimac și trist al nopților mele
cerul zidește neîncredere
încerc să te iert pentru tăcere
te vei mira că mâine
pe buza întunecată
timpul își prelinge dulce
gol peste culmi
destinul