mai am un singur ochi neferecat
și-un singur trup.
și e atât de frig în întâmplarea asta.


trag iarba peste mine devenind mister
precum statuile din parcul fără nume.

cu siguranță somnul ce se-apropie tiptil
m-adulmecă cu botul gol de respirație.
apoi nechează și mă paște liniștit.


sunt nevazut,
fără de timp și loc.
și sus un văl de aer mai ascunde-un cer
mânjit de aripi,de lumini, de lacrimi.