A. 1

Abjecțiile îmi fierb în conștiință,
înecând abisurile văi în abces...
abdic abraș de la tronul urcat pe viață...
și la gândurile-mi toate îi dau acces
unui umil abate, ce se ascunde-n abație,
la fel cum se ascunde-n boarfe o femeie...

O parte abil și-o alta abiotic...
merg la abate, parcă spre abator fricos,
îl văd ascuns în absida de abanos
și tutu’mi pare un abracadabrant nimic...
mă așez abraș în fața cuștii lui,
așteptând-i o ablațiune corpului...

Cu mici aberații în sunetele unui acatist
încâlci-am jurații ce mă aveau ca inculpat...
de pe abajurul conștiinței încep să fiu inundat
cu raze luminoase ce-mi dau o impresie
de ablefarie,
Ce mă făcea apt de-o nouă, mult mai mare nebunie...

18februarie,2002.Ch.