Tu plutești ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Îți sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roșie,
și aștepți să-ți spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ți le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârșită
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
ÃŽmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care știe
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care știe numele tău ciudat, femeie.