Plânge timpul după tine,
lumina care nu mai vine,
prin atmosferă alunecă steluțe,
pe străzi aglomerate nevazute
caut cu privirea care-mi rătăcește
dincolo de mine se oprește.
Plânge timpul după povești cu zâne
florile încarcă anotimpul cu iubire,
printre blocuri aș strânge pulberea verzuie
să fac din ea inimi de culoare arămie.
Mă plimb forțat pe cărări străine
să uit durerea rătăcirii fără tine.
Umilă mă opresc, culeg din nori
picături de tine, să-mi fie calea cu flori
inima cascadă de culori.
Pașii îmi sunt durere, lacrimi curg,
pământul de s-ar desface acum în amurg
cu siguranță nu m-ar primi,
de atâtea tristețe m-ar compatimi.
Pictează timpul rădăcini de suflet
pe ramuri, frunzele sunt umblet,
ațipesc timid pe o bancă
ca o fetiță pădureancă.