ne-am întâlnit în aceeași oglindă
ochiul ei, adânc, cât noaptea vrăjită de luceferi
arăta un mers spre alte mări.

să punem țărm în fața dorințelor
să nu se lovească de stânci, de cuvinte
în lumea de basm lângă povestea pescărușilor
zburători spre munții sufletului.

de cele mai multe ori
cuvintele se întrec în nemurire
asemeni unui pom înflorit, cu fluturi, stele...
nimicul sortit.

strâng umbra imaginii
o arunc nopții proptite pe rotunda lună
simt frigul pe marginea clipei executate
când stau de vorbă cu un cap de lut.

se surpă în mine un cântec.
semințele silabelor au început să doară.
voi pleca cu un geamantan de gânduri mărunte
uitate, în umbră.

îți las noaptea cu îngeri întreagă !