Din oasele mele pot încă smulge cenușă.
E fum în ele cât pentru o altă duzină de oaspeți.

În colțurile casei miroase
a beznă.
Bătrânul meu – de vizavi, de alături, de pretutindeni
(regret, de zeci de ani nu mai are un nume)-
așadar, bătrânul acesta mă roagă
să-i cumpăr scheletul înainte de a doua venire:
- Știu să luminez în tăcere...
(minciunile lui, în schimbul farfuriei cu zeamă).

Ca un păianjen,
în cercul nesigur închis cu piciorul,
reinventez cuvinte: dincolo, afară, cabala...

Și pândesc Înțelesuri.