poemul de azi este deja țăndări
mă uit cum cade de la balcon
în multe bucăți de gheață
eu rămân singură cu sandalele în mâini
te sun și-ți spun:

„la București plouă, eu merg desculță pe Magheru”
păcat că nu ai o fereastră în tavan
să mă vezi cum alerg
și scriu pe asfalt povestea câinelui mort
din care o firimitură de zeu sunt

oamenii se țin în șir indian după mine
îi dau jos ca pe niște cămăși de forță
trag de ei, îi dezlipesc, pielea mă ustură

îmi modelez chipul în prima groapă
neastupată de cei de la primărie
câțiva muncitori îmi privesc stupefiați
tălpile pline de noroi
întorc capul ca după un cerb lopătar