Miha, oamenii aceștia care te caută azi
te vor uita mâine
când dimineața va alunga umbra
printre cioturi de copaci.

Te mutilează gândurile lor
te desfac de carapace ca pe-o scoică
și te sorb cu nesaț
te aruncă apoi și la prima ploaie
te strivesc sub călcâi
ca pe-un melc vinovat
de mișcare.

Ei n-ar recunoaște vreodată falsul
printre valori
și te privesc ca pe un exponat
într-un muzeu uzat.

Te-au țintuit în cui ca pe-o icoană
de care-ți aduci aminte doar la vreme
de cumpănă
Și stai suspendată-n cuier ca o pelerină
bună doar pentru ploaie
Te leapădă sătui că ești murdară
de gânduri

Miha, nu te teme de umbre
ele sălășluiesc în tine te șlefuiesc
te macină în colțuri
proiectând lumina
în piatra din capul unghiului.

Oamenii aceștia sunt vinovați
de lipsa luminii
și storc pietrele de amintiri
ca să-i văd albi ca
primul înger

Tu fă-te vinovată doar de iubire