și câinii latră bulevardul sau numai
ploaia mușcă borduri
prin frica noastră de ora selenă
acoperișurile cântă cu o mie de guri
de țiglă
de tablă
de smoală

murați pân-la piele ferim
solaricul dor sub porticuri
muieri cu tocuri sfărâmate
și-ascund coafura-n baticuri
și merg sprijinite de vânt

nimic nu oprește desfrâul
pământului supt către cer
apusul e-o barcă cu pânze
vâslind din brațe ajungem
parâme de sânge să zvârlim către el

desigur alt pământ ne așteaptă
dintr-un alt os să făurim cuțit
un fulger ca o cruce sparge ploaia
în câinii care latră s-a înfipt
pe sub porticuri fluieră pustiul

nici drumurile nu mai au borduri