agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5032 .



dus cu pluta
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2009-07-07  | [This text should be read in romana]    | 



despre cum să te închizi în craniu ca într-un tanc și de la consolă apeși un buton o iei razna complet voluntar ca să nu fii nebun fără voie:

să mergi la o conferință de presă pornești reportofonul domnul manager interimar bîguie ceva de datoriile instituției camerele pornite te gîndești cum dracu într-un oraș atît de mic există șapte canale media aproape adormi aproape ți se scoală cînd te gîndești la o partidă de sex în scara blocului îți aduci aminte fiecare gest fiecare atingere zîmbești dacă ar ști domnul manager că tu de fapt ești în scara de bloc și ți se rupe de problemele lui în tăcerea aia ca de mormînt îți ghiorăie mațele de parcă tu ai fi un organism gazdă pentru o formă de viață necunoscută care tocmai a ieșit din cocon colegii să rîdă și tu să-i dai în mă-sa ai probleme mai importante ca de exemplu să-ți ascunzi erecția.


să dai telefon la un purtător de cuvînt pentru că din lipsă de subiecte vrei să documentezi ceva despre bunăstarea animalelor pe timp de caniculă telefonul sună o dată de două de trei ori de patru ori te plictisești începi să cînți da răspunde-odată turcii mă-nconjor am făcut pe mine și de frig eu mor purtătorul de cuvînt răspunde în mijlocul cîntecului e consternat încerci să te prezinți te bușește rîsul și îi închizi în nas.


să faci un raid pe la centrul de primire urgențe să întrebi ce marfă au un înecat se legăna pe o barcă pneumatică și pentru că nu respira a mai venit o tentativă de suicid un bețiv se trezește și habar n-are unde se află tu îi răspunzi pe lumea aialaltă face o criză etilică își smulge cateterul din venă împroașcă sînge pe toți pereții pe blugii tăi cumpărați din londra de frate-tău îți vine să-l iei la bătaie te-ai duce acasă să te schimbi dar maică-ta e la țară și tu nu ai cheie de la apartament.

te închizi înapoi în craniu îți faci o plută din doze de bere te dai cu ea pe ozana cea frumos curgătoare nu vrei decît să dispari șeful îți zice să continui episodul cu înecatul adică să-i faci poze la morgă să vorbești cu familia tatăl lui e un patron respectat în oraș eu ce să-l întreb domnule tată cum vă simțiți cum apreciați faptul că fiul dumneavoastră e acum în rai sau în iad îți privești șeful cu ură aseară ai luat pe datorie colegii au inventat o nouă înjurătură ne spunem unul altuia bă ești în cardul gol simți că explodează totul în tine pereții din piele sînt împroșcați de urlete ca petele de sînge de pe blugi.

ea pleacă la mare va face sex cu altul o să-ți lipsească telefonul ei dimineața lipsurile se compensează cu alte lipsuri d numără tractoarele cu grîu te uiți la pozele ei îți spui că e atît de înaltă de parcă la naștere o pasăre s-a speriat și-a luat zborul iar d s-a întins după ea să o liniștească pe stradă urlă descarcerarea șeful ține morțiș să-ți spună ca în seara cînd te-a pus să alergi aiurea după ambulanțe în trombă ura ta e copilul tău care crește în anonimat departe de ochii lumii ca plozii lui michael jackson ea pleacă la mare tu te dai cu pluta pe ozana cea frumos curgătoare e singurul lux pe care ți-l permiți doar așa te păstrezi lucid și nu vezi canguri prin fața ochilor.

colecționezi lucruri diverse pe care le-au înghițit pacienții medicii îți fac cadou o monedă o piatră agrafe oameni care au înghițit alte agrafe dai spargere la muzeul de istorie a medicinei pui mîna pe un borcan de formol administratorul cimitirului evreiesc vinde oase poate așa încropești un om citești o scrisoare de la un tată internat la socola către fiica sa cu care are doi copii în sfîrșit ziua asta se duce ca un muribund ce-și dă ultima suflare sau ca serul dintr-o seringă injectat în vena bețivului de dimineață stai în pat ești singur acasă îți spui că ar fi bine să ai casa ta să fii singur acasă în cele din urmă adormi visezi o partidă de sex și pe d cum îți spune că uterul e un submarin și lumea o cameră uriașă de decompresie.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!