3
…Precum cele care te cheamă la viață, te imbie cu nelămurirea lor oarbă,
nălucirile, caii, scările…

Clepsidra pe care o am in brațe am găsit-o in spatele ușilor inchise,
cu zambetul idiot al nebunului violent,
cu linistea sufletului
plecat,
sau aplecat…
cine mai stă să privească trecutul …?

Nisipul fin al sticlei s-a transformat intr-o veghe continuă,
cantată cu acorduri calde, sărate, ca o mare rosie,
imensă…

viața…

Solitudinea drumului meu, al tău, nu mai interesează demult pe nimeni.
Fiecare navigăm intr-o cerere comună, fară să ne vedem,
fară să vorbim, deși grotele noastre sunt oarecum paralele.
Ne mișcăm precum statuile de ceară, prelingându-ne pe stative,
stingându-ne fără să clipim la vederea celuilalt.

Noi nu suntem decât armuri,
cuvinte venite să ne apere de noi insine,
iar celelalte,
nălucirile,
caii,
scările…,
nu pot decât să aducă o privire mai sensibilă peste…
…