O umbră se așterne peste copacii triști

Și oamenii aleargă, aleargă pe furiș…

O umbră…

- O! Umbră ce vrei să-mi iei din mână

O umbră de iubire ș-iubirea mea din urmă,

Ce simți când țin în mână un bold sau ac de brad?

- Nimic!

Însă pădurea-mi răspunse-atunci cu drag

- ‘S acele lucruri care pe pleoape mi se scald’

Și-acele urme, de umbre pe furiș,

Și-acele calde lacrimi ce-anină-al meu frunziș.

Sunt brune nestemate și negre amintiri,

O hartă veche,antică, a verzilor iubiri!

- Tu te închini la munți, pădure, însă dinadins,

Ai fost mereu perfectă, mereu, chiar la apus…

Apusul se perindă și curge-n negrul ram

Și vara iar apune, un gram și înc-un dram…

de minte…

Iar umbra ce-ți așterne un bold sau ac de brad,

Jos pe pământul rece unde pășea cu drag

Un cerb…

Și-apoi buldozerul ce sfârteca ușor

Va colinda tăcut cărarea, mereu în suflet gol…

…iar golul nu-i al lui, și nici al tău pădure…

…e-al umbrei omului și-a umbrei de secure…