sunt numai răni fiindcă te mai caut
nu mai sunt chiar o pasăre
dar mai sunt o aripă roșie o floare purtată
un contur amestecat
ca și cum tragedia nu s-a-ntâmplat
sunt eroul principal al neliniștii
buzele scot acel sunet ciudat alergat
limba ruginit-a tristeții
micșorează briza curajul să-mi suport
înfățișarea de-acum
să-mi acopăr trăsăturile uzate de trista uimire
cu pudră rimel farduri mov
aș vrea să m-ajut
nu-mi vorbesc decât eu
sufletul nu mi-l mai văd
câtă noapte-n orice intenție
umezeala frigul nu pot fi țărmuri
de locuit
nici iertarea nici adevărul dureros
nici uitarea tâmpă
unde se află cel mai tandru cel mai simplu
gest de-nțelegere
mărul obrazului seamănă cu o vânătă piatră
viața posibilă-a visătoarei ce sunt
crește-n tulpini netede aurii
curăță gunoiul compromisul trădării
vă dezvălui sentimente emoții
rațiunea demnă terestră de-a fi
nesfârșit de vie
să nu-mi mai sfâșie gândul
vina feroce
de-a mă umili-răstigni