La malul vieții jupuite de pe trupul unui zeu
Ne-mbrățișăm într-un copac din ziare prăfuite
Curge vinul prin venele firave...o drojdie de suflet, un cheag de amintire
Strânge-mă în brațe, cum strâng Carpații Dunărea la Cazane!Sărută-mă!
Mă simt de parcă ne-am născut aici din sufletele-mperecheate de vis ale zeilor muți
Și din apa fericirii grele, din ploaia curată a firii. Îmi vine să strig:
“Să ne spălăm în Gange!”
Odă veacului închis...odă gândului bolnav...odă drumului pierdut
Ce întruchipează visul și alaiul lui de trup?
Râul rece din Valhala, din Olimp, din Bethleem?
În viața asta nenorocită iubești o singură dată...restul e pariu
Cu cine ține soarta acum pe mal de moarte? Cu sărutarea, sau cu-aducerea aminte ?
Și-un suflet oarecare m-apasă pe rărunchi...de ce nu te mai vezi prin apă?
Să mă las în niște brațe care oricum nu mă vor prinde?