în orașul meu este un nebun
care nu dirijează mașinile în ritmul unei muzici numai de el auzite
nu bolborosește ocolind cu grijă crăpăturile asfaltului
nu face declamații în după-amiezele însorite pe treptele tribunalului

are un ceas de alamă cu lanț
uneori îi deschide capacul
îți arată rotițele
"în ele sunt turnate amintirile celor ce l-au purtat"
apoi desface o coală soioasă cu îndoituri aproape destrămate
și ți-o flutură zâmbind

este înalt și poartă aceleași haine de 33 de ani
sunt o epidermă suplimentară ce se hrănește cu trupul lui
au crescut odată cu el doar culorile sunt mai șterse
este foarte înalt
un paratrăznet ambulant
ce pare să apere un ultim oraș al lui dali
lumea zice că spărtura ce-i zornăie în buzunare
este parte a unui mozaic furat din cenușa pompeiului
în nopțile luminate de girafe arzând o răstornă
din ea răsar pe rând un leu un gladiator și o vestală

de copil am crezut urmărindu-l fascinat pe străzi
că are ceva tainic de făcut
încercând să-i întâlnesc privirea ani în șir
poate undeva sub o casă parăsită trebuia
să așeze într-un fel anume
pietricelele care lipseau și totul să capete sens
trebuie doar să-și amintească!
până atunci vom colinda orașul până se va îngălbeni
ca un os în albia secată a unui râu