Aurelia cea mică
Are-acuma o pisică
Și o necăjește,
Când se plictisește.

Cu rochiță o îmbracă,
În brațe o ia și joacă
Joc de doi cu strigături
Sfârșit cu zgârieturi.

O îmbracă în cojoc
Și-o așează lângă foc.
Când pisica se opune,
"Rea ești, dragă, rea!", îi spune.

Îi pune o pălărie
Albă. Și cam fistichie.
De coadă-i leagă un șnur
Și așa mai dă un tur.

Seara, când răsare luna,
Aurelia și buna
O culcă pe-o periniță
Și-i spune: "Să faci năniță!"

Iar pisica obosită
În sfârșit e fericită.
Poate să facă ce-i place:
Să doarmă sau să se joace.

Nu se supără pe fată
Când se vede îmbrăcată
Ca o mică domnișoară!
Dar ce-ar mai fugi afară...