El nu știe că trăiește,
nici măcar nu știe că s-a născut
și apoi,
ar fi ultimul lucru...

El aude
cum respiră litera între două goluri,
el vede
iubirea până la capătul nopții
când pleacă la vânătoare
cu radiografia păcatelor pe retină.
Prăbușirea apei în cascadă e un drum firesc,
pe el îl doare
trista măcinare a pietrei în vadul sec
și faptul că simțurile noastre
nu se dizolvă în suflet
să putem ieși odată din stadiul de robot.

El nu știe că trăiește,
el știe
că viața-i mai departe de șapte arte
și moartea mai aproape de două pleoape.