Nu-mi rămâne decât să joc aici
într-un decor ce nu-mi aparține
o piesă din teatrul absurdului actul I
din hol în cameră de la veioză spre două stele
puse într-un colț de oglindă
în timp ce te plimbi pe champs elysees
probabil singură în rochia de gânduri roz
noaptea când storc ultimele picături de cafea
din colțul lunii și scriu să nu ajung mai nebun decât sunt
numai atunci realizez singurătatea cuvintelor
printre ziduri tot mai groase străzi lăturalnice
dintr-un oraș al ultimelor suflări
nefericirea lor de a fi însemnate timpului fără perspectivă
sau arcadelor zidite din temple părăginite
actul II riscul asumat benevol
de a vedea aceleași fețe plictisitoare
mișcări previzibile până la limită
ce-ți pasă
zâmbești în franceză
prin galeriile de la Musée du Louvre
tot singură
iar eu visez la vederile cu parfum
frumoasa doamnă racoveanu
actul III să-mi imaginez că într-o zi
voi vedea gleznele tale în formă naturală
mon amour zâmbetul suprapus tristeții
dragostea noastră fotografiată să ne decoreze pereții