Într-o lume ca a noastră
Când nimic nu este cert,
Asemeni cu o fereastră
Dând acces într-un deșert,

Îndrăznim cu ochii minții
Să privim spre viitor,
Cărare rupând cu dinții
Chiar din stânca munților,

Neștiind ce ne așteaptă
La capătul drumului,
O cărare lată, dreaptă,
Sau jungla pustiului.

Însă mergem înainte,
Înapoi văzând ce-a fost,
Păstrând în a noastră minte
Ce-am suferit fără rost,

Spre-a ne putea alina
Noi eșecuri, suferinți,
Ne-pasând la nimeni vina
Dușurilor prea fierbinți.

Câți ajungem, cum ajungem
Sus pe piscul Raiului,
Câți rămânem, cum rămânem
La poalele Iadului,

Vom vedea cu ochii noștrii,
Dacă vom mai apuca,
Sus pe cer când răsar aștrii -
Câți din ei vor lumina.

*

Dar, când pe cer a ta lumină
Nu se-adună într-o stea
Și-a ta inimă e plină
De veninul ce mustea,

Þi se pare că-i un secol
Nepropice pentru tine
Și te rogi ca un miracol
Să te-arunce către mâine.