sfârșitul mi se pare o glumă. am juns la nesfârșire cu tine. acolo de unde nu ne putem întoarce.

imaginează-ți umbra mea cu un singur ochi negru lucios. imaginează-ți dorința. forța de neîndurat ce tinde să ne contopească. eu adică tu. eu învinsă în brațele tale. mâinile tale lungi îmbrățișându-mă vegetal. iedera din copilăria mea îmbrățișând clădirea bibliotecii județene. țiganca aceea cu ochi de cărbune. sărutul țigăncii carnea ei tare împotrivindu-se. eu. eu. adică tu.

nimeni nu va înțelege nimic din acest poem. pentru că uneori scriu poeme vegetale. scriu mărăcini. scriu despre tine dintr-o absență și tu știi că absența e mult mai lungă decât moartea tu știi că îndur mirosul de alge din vara aceea care nu-mi va trece niciodată tu știi toate aceste lucruri și te nesfârșești te desăvârșești te nesfârșești în mine.

dacă aș uita aș muri. să nu crezi că nu-mi dau seama de asta. în realitate respir prin ființa ta ca printr-un tub. o singură clipă de uitare m-ar putea ucide. în realitate exist pentru că exiști.

poemul acesta de neînțeles este un poem de neuitare.