Oh, privirea are sâmburi
ca și cum ar fi o fructă,
calul inimii pe dâmburi
de din iarba ei se-nfruptă.

Stau și nu mă clatin, stau
chiar în cercul de cuvinte
nenăscute ce erau
ca sămânța cea de linte,

Ca porumbul, ori ca grâul,
ori ca meteorul care
taie în pieziș pârâul
cu semințe vechi de soare.

Panta Rhei, se-nfioară
tot ce curge, numai tu
în mijloc de vieți stai, țară,
pururea atunci și-acu.