Crâșmarul aplecat peste tejghele
Înfige-n noapte șiș, până-n prăsele;
La masa cu clondire de răvac
S-au așezat strămoșii mei și tac.
Știu, ați venit pe drumuri cristaline
Cerșind din târg în târg, până la mine,
Reptile oarbe din care mă trag
(Ca să-mi dați toate tainele-n vileag).
Lunatic, în privirea-vă isteață
Zile și nopți s-au bulucit în ceață
Și câte praguri n-ați trecut, năpârci,
Să beți, de drum, balerce de poșirci.
Și cum v-ați furișat din casă-n casă
Copiii să-i vedeți, cum stau la masă
Ori să-ncercați, prin cuhnie, bucate
Gătite din vechimi, pe apucate.
În curțile cu zoi și globuri lucii
Ați stat la umbră pironind ulucii:
Când trec gângănii peste lemn, alene,
Când dorm amiezile printre dughene...
Și v-ați întors, în urbi prea cunoscute,
Zâmbind deasupra, galeș, din volute;
Știați acolo numărul și casa —
În frac, unde v-am așteptat cu masa.
Dar n-am mai fost, ci doar, peste cleștare
ÃŽmboboceau lumine milenare.
Atunci, zâmbind pe la ferestre goale
Spre mine iarăși v-ați pornit agale
Și m-ați găsit aici, lângă ulcioare
Un ciob verzui, sticlind la întâmplare;
V-ați așezat și stați așa, mereu,
Gândind că poate am să vin și eu.