Oricât de mult ne-am strădui, greșim,
Cineva plânge dincolo de gând,
A întâlnit o umbră de-ndoială
Și-n palmă, zorii-așteaptă roua tremurând.
O adiere mi-a trecut pe lângă tâmplă
Iar pasărea din vis cu ciocul m-a rănit,
În colțul meu de zare dintre lacrimi
S-a rupt catargul și sufletu-n derivă a pornit.

Greșim sau speculăm ideea de greșeală,
Îmi amintesc de viitorul nesosit,
Se mai desprinde-o stea în depărtarea nopții
Deasupra unui curcubeu nerăsărit.
Nu știu când am un semn de remușcare,
O aripă s-a frânt lovită de furtuni,
Greșim și nu mai știm din ce nisipuri
Ne ridicăm castele prin genuni.

E necesar dintr-un suspin să învățăm
Cum să privim o lacrimă sub frunte,
Pe luciul din oglindă, doar eternitatea
A pus un voal cu lucruri prea mărunte.
Și nu îmi amintesc ce vis o să rămână
Din tot ce universul mi-a promis,
Voi povesti singurătății altădată
De ce-mi păstrez mereu o pagină de scris.