Vom avea sofale pline de parfumuri,
Divane profunde ca niște morminte,
Și flori minunate ce exhală fumuri,
Pentru noi deschise sub ceruri mai sfinte.

Folosind din plin ultima zvîcnire,
Inimile noastre, două flori fierbinți,
Vor răsfrînge astfel dubla lor sclipire
Sufletelor noastre, gemene oglinzi.

Și-ntr-o seară roză, de-un albastru magic,
Vom schimba-ntre noi doar un fulger tragic,
Ca un lung suspin, greu, de despărțire;

Mai tîrziu un înger pe uși strecurat,
Va reînsufleți, fidel ca un mire,
Apele de-oglinzi și focul curat.