Freamătă-n cădere,
Frunza de arțar,
Blestemând cu-asprime
Asprul vânt hoinar.
Mână-n mână, tăcuți
Pășim pe-al frunzelor covor,
Hipnotizați
De idealul din noi.
Căderea frunzei,
E țipătul mut,
Al trăirilor noastre
Dincolo de barierele
Timpului și al spațiului.
Freamătă frunzele, se scutură,
Spălate de lacrimile ploii.

Strigătul lor din urmă,
Inimile ne străpunge.
Ne plimbăm,
Amețiți de visul din noi-
Căutarea sufletului-pereche.
Chemarea inimii
A străpuns
Întreg Universul.
Ani – lumină a parcurs
În așteptarea regăsirii...