zice că mă știe el prea bine, am același chip tânăr dintotdeauna
doar că acum fumez, beau vin, fac dragoste, pierd nopți și nu mai număr zilele
am rămas la fel de singură cu stafiile în casă
dar nu mai dorm cu toate luminile aprinse

încă mă mai plimb neînsoțită pe străzi noaptea
și mai dau câte-un bănuț babei de la colțul străzii
el zîmbește, spune că mă maturizez dar eu simt cumva că îmbătrânesc
deși am același chip tânăr dintotdeauna
probabil că trebuie să îl port ca pe un suvenir
din cer

dacă m-ar cresta din nou, cu stiloul lui ascuțit
ar găsi o altă femeie sub piele
ar iubi-o și pe aceea cu același sadism de bărbat
(preaașteptat)
chiar dacă nu mi se mai spune de o vreme, penelopa

zice că mă știe el prea bine, dar s-au dus anii aceia frumoși
în care gîndul la el îmi ținea de foame, aer
și sete, în care îl adoram, cu același chip tânăr dintotdeauna
între timp l-am pierdut și pe sancho prin piațeta așteptărilor mele
între timp, cum nu mai număr zilele, nici nu mi-am dat seama când
a plecat și baba, cu toți colacii ei