Sunt copacul inimă
Ce-și trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul ființei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce viețuiește
În sămânța roadelor mele.

Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Și zboară odată cu fluturii
Și cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze și flori
Cu fața către Dumnezeu.

O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.

Parfum amărui și verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.

Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Și ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul amețitor
Al vieții…
Sunt un arc între Cer și Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viața, Iubirea, Speranța...