De ce atâtea întrebări
Că nu am fost, că nu mai sunt
Și-atâtea gânduri au urmări
În paradisul muribund?

Că nu mai sunt ce-am vrut să fiu
Îndestulat cu îndoială,
Priviri ce lăcrimau pustiu
Și-un gol ce nu-l mai pun la socoteală?

De unde vin atâtea întrebări?
Cuvintele-mi rămân paralizate-n glas;
Răspunsul crud e pleavă pe cărări
Zbătându-se agonic sub fiecare pas.

Că nu am fost, că nu mai sunt
Secunde desenate în păcat?
Că nu răspund chemării părului cărunt
Pe sufletu-mi mereu resuscitat?

Din a cui viață să vă dau răspuns
Avidul ego, hâd să-l mulțumească?
Am doar ispite înecate-n plâns,
Târzii speranțe ce nu vor să-mi plătească.

De ce să mă dezbrac de taină
Și trupul vlăguit să nu miroas-a Rai?
Neînțelegerea e singura mea haină
Cu căptușeli de vină, de iarnă-n luna mai.


Azi, ca și ieri, cu visul sugrumat
Purtat în pași de vals, pe brațe de tenebră
Am vrut să cânt și m-ați împiedicat
Voi, oameni de zăpadă dezghețați de febră.