Cu nume rotund ca un soare,
Cu ochi albaștri – de zare,
Cu bucle rebele de abanos
Și gură – fragă, zâmbind duios,
Înalt ca bradul, cu mersul grăbit,
O floare de soare cu chipul smerit,
Sau poate o salcie - plecată de vânt,
Un om cu mult bun simț pe pământ!
Așa e el și se-arată un dur.
Se vrea om perfect și fără cusur.
Sărind pe la toți într-ajutor,
Se pierde-n neant atât de ușor!
E-o fire prea dulce, de fapt, să vă spun:
E-un domn rătăcind pe al vieții drum.
Căutând ce-i frumos, ce e bun, ce e drept,
Vrea să atingă „perfectul”, repet!

Imaginea lui, de Iisus aminte mi-aduce,
Când coroană de spini purta și-n spate-a sa cruce.
Cu trup mlădios și privirea-n pământ,
Necazuri lumești le ducea cu-al său gând...

Floare de soare cu corolă de foc,
Destinul iubirii o ține pe loc.
În stele, departe, noapte și zi,
Își caută norocul, orice-ar fi!

(10 iunie 2009)