o să-ntorci capul și-o să mă găsești imposibilă
așteptând să răsufle cafeaua din ceașcă...
zâmbești
și hematiile se-ntind în mine ca pruncii în cristelniță
ca niște evantaie roșii
levitând în încheieturi
știu sigur că aș putea zbura:
au ieșit din coconi fluturii de sânge.

Și e întotdeauna mai mult decât iubire,
e Dumnezeu trăgând cu urechea de după ușă,
e Dumnezeu ținându-și respirația să nu-L auzim și-atunci
bat sub stern pașii unei dansatoare de cabaret...

uităm

să

respirăm. . .

gustul tău de merișoare strivite mă călătorește,
te sărut cu ochii deschiși și-mi crește sub plămâni
al treilea plămân,
îți respir fiecare mișcare

uităm

să

închidem

pleoapele

când ne-mbrățișăm se-aude în noi cerul
ascultă:
în noaptea asta despre noi plouă,
despre noi se vorbește în ziare,
ești o infuzie de ceai pentru răcelile mele, ai
propria culoare a ochilor/
Titanicul

și mă trezești în fiecare dimineață
s-aud în tine
cum
se strigă îngerii pe nume...