Numai eu știu timpul acesta,
cu sângele-mi care
usucă pe nori, orele strâmbe.

Și știu cuvântul care-și ascute
dinții de lapte,
peste gândurile mele
subțiri,
când peștii muți
se întorc
în pântecul stăpânit de nimic.

Știu concretizarea târziului
în soli înveșmântați
în rochii cernite,
de mirese neîmplinite.

Văd chiar zborul care va nimici
frica de „după”,
dar nu știu când.
......................

NUMAI EU ȘTIU

(varianta 2)

Numai eu știu când
pleacă trenul acesta,
cu sângele-mi
care usucă pe nori,
orele strâmbe

Numai eu știu când
își ascute dinții
de pește mut
peste gândurile mele
subțiri,
când se întoarce
în începutul
stăpânit de nimicuri.

Drumul lui se va nimici în magia
fricii de „după”,
dar nu știu, când.