Încă o poezie
Plină de prostie
Dedicată mie
Celui ce-o scrie

O poartă se deschide
Pe drumul de foc
În iad mă închide
Călimară și toc

Veșnică durere
În cuvinte descrisă
Eternă plăcere
În mine închisă

Sclipirile mentale
Acoperite de mortar
Sunt acum normale
Sub frunze de arțar

Stăm și gândim
Noi scriem, nu vorbim
Iar când va fi să murim
Nu va conta nimic ce știm