M-ai aprins, și gânditor, mă privești cum luminez,
Simți în suflet bucurie ori din contra, te întristez?
Pentru mine, fii convins, bucuria-i foarte mare,
Fiindcă îmi trăiesc acum rostul meu de lumânare.

Aș putea rămâne întreagă fără să mă micșorez,
N-aș mai da atunci căldură, n-aș putea să luminez.
Dăruindu-mă pe mine, chiar de viața-mi se petrece,
Îmi îndeplinesc menirea, nu voi sta întreagă, rece.

Și între oameni e la fel, sunteți lumânări neaprinse,
Care nu și-au îndeplinit scopul, cu menirile neatinse,
Dar când dăruiți lumina, căldura, ce în suflete purtați,
Nu veți deveni mai mici crezând că vă consumați.

Acum va-ți îndeplinit rostul, toți ceva ați dăruit,
Eu, o simplă lumânare, n-am talent la povestit,
Singură luminez puțin, dar mai multe ne adunăm
Și atunci lumină, căldură mai puternice vă dăm.

Să știți că înlăuntrul vostru mereu este lumină,
Depinde numai de voi ca să o faceți deplină,
Adunați-vă, doar împreună puteți lumina intens,
Și răsplata-i pe măsură, veți afla al vieții sens.
Iași 28 august 2008