nu suntem deschiși, nu suntem nici măcar
ca grilajul din fața ferestrei
ne lipsesc spațiile libere, mișcarea în afară
încremenim unul lângă altul
nu ne putem privi, părem înțelegători
dar pe sub piele ascundem alte înfățișări
prea umane, prea triste

un simplu gest ar putea aduce lucrurile
într-o fericire curată, dar noi încă purtăm lupte
lipsește o mână care să smulgă
toate cadavrele, să ne curețe bine pielea
de mizerii, păcate
să nu mai depunem în măduva fiului sau
în inima fiicei nici măcar celule de tăcere

am uitat de când nu mai scoatem cuvinte întregi
mintea mea este mult prea lucidă
și numai când vede cum se fac fente-fente
în jurul ei, revolta începe
se pierde tandrețea, nimic nu ne mai rămâne
pentru a doua zi

e bine să filtrăm - înainte de a ne atinge -
ceea ce ne întărește
dar nu de ceea ce ne omoară, ci de resturile toxice
din celălalt, cât nu ne închide, nu ardem