Mă întrebam năruit de somn fără vise
Cum ar exista lumea fără noi
Un arlechin așezat comod într-un jilț
Ar face un număr ieftin cu o batistă colorată
Iar cortina nu se mai obosi să se tragă
Fața aceea tristă și-ar scoate nasul roșu
Și ar dispărea numaidecât după cortină.

Pământul simte pașii chemându-l, alene
Sub colburi cu tresăriri ritmice
E pulsul-cingătoare a graalului
Din care noi bem doar câte-un pic
Copilul privi acel petic verde
Era cum și-l aminti
Din sfera sa dinspre necunoscut
Întinse mâna sa către ORBIRE.

Erau alte vremuri, munții de antracit
Vorbeau domol pe limba tuturor
Sub frunțile boltite cu soare
Zburau păsările zdrențe dintr-o țesătură
Erau alte timpuri ce n-ar fi visat
La noi și la făptura ce calcă cu umbra-i
O rază nenăscută din lumi viitoare.
Seva pământului va sorbi din noi
Zestrea ei trecută, măcinată de timp
Și-și va cere birul iar clovnul
Acela va trâmbița cum a făcut-o
Dintotdeauna
Cu goarna sa alambicată
Și va da din picioare – potrivnic
Și atunci pentru prima oară
Va ninge cu zămisliri de oase
Tardiv.