Fără altceva mai bun de făcut decît să întind începutul pe pîine
Am ajuns la capătul privirii unde arde o bucată de mîine
Cu topoarele doborîte la pămînt
Sper să-mi păstrez mînerul de argint
Păsările ciripesc fără cuvinte
Cerul se revarsă printre spărturile de stîncă
PRINTRE ELE ZAC ÎN CERURI
CA DL. D-ZEU PRINTRE DEBUȘEURI

Stalactitele își poartă burta pe pămînt
Căci acolo pămîntul e sfînt
mi-e carnea pîrlită de vînt și inima ofilită
cînd nopțile desenează gratiile zilei
orizontul se deschide ca o carte de bucate
în care viitorul e singurul fel
nopțile n-au decît să se lumineze și să erupă
căci nimic nu mai este la fel
ca un bețișor fosforescent strîns la pieptul cu febră
viitorul nu mai are astîmpăr iar trecutul e oricum repetent
merg înainte printre definiții și glosare
cu mîna deschisă ca o floare
e destul să schimbi centul pe alt cent

prin rîurile putrede și prin mare
am alergat mereu surîzînd
acum las amintirile care scapăt’
să-și înfigă degetele în colac
marea e putredă și moale, exact ca un templu funest
eu am sute de ocale și vreau să urc pe Everest
îi las să spere pe cei care o fac
viitorul lor și al nostru e din același colac