Notre Dame a fost cândva mai mult decât femeie.
Se intra cu înconvoiere în pântecul ei cvasiobscur,
astăzi pe jumătate îngropat sub pământ.
Acolo se murmurau toți solzii vii
cu sclipiri cameleonice ale vitraliilor
și se imprima literaturgia în inimile tuturor bărbaților
de apoi.

Astfel au apărut mai întâi prozaurienii
dar Notre Dame trebuie să-i fi văzut destul de prozaici
încă înălțându-și bolta
de unde au încăput și păcatele ulterioare ale tiranozaurilor.
Numai ea mai știe cum îi încânta demiorgic.

Notre Dame a fost prima femeie măreață
însă numai din evurile gotice a început să fie
iluminată noaptea.
Și, purtătoare de biruință, nu scoboară nici acum
cele 2 gâturi decapitate în pământ.

La Judecata de Apoi scripturile spun că se va face scăpată,
năpârlindu-și cu sânge rece prin catacombe
tot relicvarul șerpilor pe care îi va fi încălzit la sân.

Până atunci se va ține neaerisit la nesfârșit
kilometrul 0 al Francheței.