Am obosit…Vreau să mă pierd în lume…
Să mă cufund în murmur de izvor.
Să știe doar izvorul al meu nume,
Și să plutesc pe ape legînd dor de dor.

Aș vrea să fiu o frunză palidă,amară,
Căzută din coroana unui nuc.
În codru să nu simți nici o povară,
Să mă aștern pe urmă de haiduc…

Dar în zadar…E liniște în casă…
Și în fereastră zbuciumă doar vînt,
Imensă e tăcerea ce inima-mi apasă,
Și-i rece…și-i trist…și-i frig…ca în mormînt…