noaptea plîngi, lași pleoapele să se scurgă
mă împiedic dimineața de ele mă îngrop în urdori.
fac doi-trei pași, mă opresc, buzele ți se mișcă,
vorbele se interpretează prin prisma temerilor.

dimineața urc în mașină, îmi pun centura și mă simt în siguranță,
aprind farurile să văd calea și pornesc, nu vă aud dragilor,
cuvintele voastre muzică, doar căldura ce pare dezaburire geamurilor.
la primul semafor vă zic și voi știți,
nu deschideți geamul, lacrimile sînt false, țigănușul are în spate
o gașcă de gheare.
la al doilea semafor cobori, privești pălmile mici ce-ți fac semne,
faci semn și aștepți verde.
vezi cum viața se comprimă, cum sensurile se reduc la supraviețuire,
las copiii în grija bonei(o femeie unsuroasă inspirînd neîncredere)
pornesc spre locul vieții mele.
o femeie face podul, pătrund prin pasaj, mă opresc la cafeaua de dimineață.
printre zîmbete privesc pantofii, plini de noroi,
dovada zonei în care trăim.
iubito, mîine e zi de salariu.