Visez ce-i trecut, prețuiesc amăgiri,
tresar când te caut în gând,
mi-e frig și e goală lumina-n priviri,
mi-e dor și îmi scriu înc-un rând.

Sunt clipe, cristale de gheață ce dor
și îmi îneacă credința,
simțind cum o lacrimă rece cu dor,
înlocuiește dorința.

Mă văd și mă simt cum zâmbesc cu mult drag,
sunt eu, când doream ani frumoși,
e viața promisă, cu tine, șirag
prețuit de cei credincioși.

Acum sunt o boare de suflet creștin,
mă-nchin și-ți urez mult noroc,
rămân, ca și candela, să te susțin
la binele-n viață, soroc.

N-am teamă, doar frigul e greul de-acum
și singură-ncerc să-ncălzesc
icoana iubirii, rămasă doar fum,
suspin și cu dor o-nvelesc.

Iubirea e caldă când doi sunt un trup
și au amândoi doar un gând,
serile reci, când ești singur în trup,
te-ndeamnă spre mâine plângând

O lacrimă pune-o în dar la trecut,
cheamă-ți speranța spre mâine,
zâmbește la soare și simte tăcut,
cum setea vieții revine.